S-a încheiat cel mai scurt mandat de premier din istora Franței. Reacția lui Marine Le Pen, după ce guvernul a picat
Premierul Michel Barnier și-a depus demisia azi-dimineață la Palatul Elysee. A fost primul șef de guvern dat jos prin moțiune de cenzură în ultimii 62 de ani. "Am fost și sunt mândru că am acționat pentru a construi și nu pentru a distruge. Și că, în această perioadă, i-am ascultat pe toți cei care mi-au spus că sunt dispuși să lucreze pentru binele țării", a declarat Michel Barnier, premierul Franței.
Mandatul de trei luni al lui Michel Barnier este cel mai scurt din istoria Franței. Alianța de stânga și extrema dreaptă s-au unit împotriva lui. Moțiunea de cenzură a venit după ce premierul a adoptat bugetul asigurărilor sociale fără vot în Parlament, doar prin asumarea răspunderii guvernului. "Pentru a proteja poporul francez, nu a existat altă soluție decât aceasta. Încă o dată, regret acest lucru. Tot ce trebuia să facă domnul Barnier. Era să nu se răzbune pe pensionari, pentru ca această situație să nu existe", a declarat Marine Le Pen, liderul Rassemblement National.
În lipsa unui premier, Franța riscă să intre în 2025 fără buget aprobat. "Persoana care ia cu adevărat deciziile în politica franceză este Marine Le Pen. Orice nou guvern va avea, probabil, nevoie de sprijinul lui Le Pen și al partidului ei naționalist, anti-imigranți", a declarat Angela Charlton, reporter Associated Press.