Senatul SUA a aprobat ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina4Foto© stirileprotv.ro

Senatul SUA a aprobat ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina

, 11 știri, 21 vizualizări

Senatul SUA a votat marți dimineață devreme (ora locală) un proiect de lege care prevede deblocarea unui ajutor extern în valoare de 95,34 miliarde de dolari, ce cuprinde, între altele, asistență financiară destinată Ucrainei, Israelului și Taiwanului, pregătindu-se acum de o confruntare cu Camera Reprezentanților, în condițiile în care președintele acestui for, Mike Johnson, a criticat legea, relatează CNN.

Senatorii au aprobat legislația cu un vot de 70-29, care a depășit pragul de 60 de voturi necesar pentru a fi aprobată și a trimis acum proiectul de lege la Camera Reprezentanților. Douăzeci și doi de republicani s-au alăturat majorității democraților pentru a susține proiectul de lege, notează Reuters.

Nu este clar dacă Mike Johnson, președintele republican al Camerei Reprezentanților, va organiza un vot asupra pachetului legislativ, mulți republicani din Cameră opunându-se ajutorului suplimentar pentru Ucraina.