Un bărbat a murit după ce a fost împușcat din greșeală de prietenul său în timpul unei partide de vânătoare, în Hunedoara
Polițiștii au fost chemați la fața locului chiar de tatăl vânătorului de 34 de ani, care a provocat tragedia. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
La data de 02 mai 2024, în jurul orei 21:55, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, de către un bărbat în vârstă de 50 de ani din comuna Certejul de Jos, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare organizată în baza unei autorizații legal emise pe raza localității Boholt, împreună cu alte persoane, fiului său în vârstă de 34 ani i s-ar fi descărcat accidental arma de vânătoare lovind mortal în zona pieptului un bărbat în vârstă de 44 ani , participant la vânătoare.
Din primele verificări s-a stabilit că vânătoarea se desfășura în baza unei autorizații legal emise.