
Spania anunță cea mai mare captură de cocaină, ascunsă într-un transport de banane din Ecuador
Captura a avut loc miercuri în portul Algeciras (sudul Spaniei) și constituie "cel mai mare transport de cocaină ascuns în Spania până în prezent": 9.436 de kilograme care fuseseră ascunse în cutii de banane într-un container frigorific, au precizat autoritățile.
Această operațiune constituie "o lovitură fără precedent dată uneia dintre cele mai importante organizații criminale din lume implicate în distribuția de cocaină, ai cărei destinatari erau principalele rețele criminale din Europa", se precizează în comunicat, fără a identifica această organizație.
În încărcătură au fost detectate siglele a peste 30 de organizații criminale europene, destinatarii transportului. Organizația responsabilă de acest transport avea capacitatea de a trimite 40 de containere pe lună în Europa și "dispunea de o rețea comercială extinsă pentru expedierea containerelor din Ecuador în Spania", utilizând, de asemenea, portul Vigo din nord-vestul Spaniei.