SRI avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware3Foto© libertatea.ro

SRI avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware

, 10 știri, 62 vizualizări

Serviciul Român de Informații avertizează asupra unor posibile atacuri de tip ransomware la scară largă, prin utilizarea unor adrese de mail aparținând unor instituții din România, potrivit Agerpres.

"La nivelul Centrului Național CYBERINT din cadrul Serviciului Român de Informații au fost obținute date cu privire la o posibilă campanie în masă de atacuri cibernetice de tip spearphishing care vizează infectarea sistemelor informatice cu aplicații malware de tip ransomware. Atacatorii intenționează să utilizeze adrese de mail aparținând unor instituții din România pentru a încerca să inducă în eroare potențialele victime", se arată într-un comunicat transmis sâmbătă de SRI.

Se recomandă să nu se utilizeze link-uri sau fișiere atașate mesajelor de tip mail care nu sunt adresate în mod curent destinatarilor sau provin din surse necunoscute. Aceleași măsuri de precauție sunt recomandate cu privire la accesarea link-urilor sau a atașamentelor transmise prin mesaje de tip SMS, WhatsApp, Signal, Telegram sau altele.