Termenul limită pentru sprijinirea crescătorilor de porci Bazna și Mangalița, prelungit© puterea.ro

Termenul limită pentru sprijinirea crescătorilor de porci Bazna și Mangalița, prelungit

, 5 știri, 58 vizualizări

În ședința de Guvern de joi a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.315/2024 privind aprobarea programului de susținere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița, pentru anul 2024.

Astfel, se prelungește termenul de depunere a cererilor de înscriere de la 30 iunie 2024 până la de 31 iulie 2024, având în vedere obiectivul privind creșterea efectivelor de porci din aceste rase, precum și facilitarea accesului la această schemă a unui număr cât mai mare de crescători, coroborat cu necesitatea eficientizării absorbției fondurilor alocate acestei scheme de ajutor de stat.

De asemenea, se introduce definiția pentru scrofiță, respectiv „scrofiță din rasele Bazna sau Mangalița - o femelă înscrisă în Registrul genealogic al rasei, secțiunea principală, care are înregistrată cel puțin o montă sau o însămânțare artificială”, pentru a se asigura identificarea unitară a acestora.