Ucrainenii au bombardat cu drone și HIMARS un tren rusesc cu 40 de rezervoare de combustibil, în Crimeea
Ucrainenii au distrus un tren rusesc cu 40 de rezervoare de combustibil și au distrus o linie de cale ferată din Crimeea după un atac cu drone și rachete HIMARS, scrie Ukrinform care citează surse ale serviciilor de informații.
Atacul a avut loc în 14 decembrie, fiind coordonat de Serviciul ucrainean de Informații al Apărării, împreună cu Serviciul de Securitate al Ucrainei și alte componente ale forțelor de apărare.
„O operațiune specială unică, în două etape, menită să lovească în logistica ocupanților din sudul Ucrainei. În prima etapă, ofițerii de contrainformații militare ai SBU au aruncat în aer șinele în timp ce un tren rusesc cu vagoane cisternă care se deplasa în apropierea satului Oleksiivka, districtul Bilmațki”, au declarat sursele citate de Ukrinform.