Un turist din România a fost arestat la Atena, acuzat că a vrut să fure două fragmente de marmură de pe Acropole7Foto© observatornews.ro

Un turist din România a fost arestat la Atena, acuzat că a vrut să fure două fragmente de marmură de pe Acropole

, 12 știri, 9 vizualizări

Potrivit informațiilor, totul a început atunci când paznicul sitului arheologic de la Acropole l-a zărit pe turist pe „Sfânta Stâncă”, cu mâna sprijinită pe monumentul propileelor, scrie iefimerida.gr.

Simțind că ceva nu este în regulă, s-a apropiat de el și a constatat că acesta ținea în mâini două bucăți de marmură din situl arheologic. L-a condus imediat la intrarea în sit, unde a fost întâmpinat de polițiști ai Subdirecției de Patrulare.

„Erau desprinse, nu am comis nicio ilegalitate”, le-a spus el ofițerilor.

Bărbatul, care în cele din urmă a fost arestat pentru furt calificat și încălcarea legii „privind protecția patrimoniului cultural”, ar fi susținut în fața polițiștilor că nu știa că fapta sa este ilegală și că nu a provocat nicio pagubă monumentului, întrucât bucățile de marmură erau desprinse.