Elveția confirmă găzduirea unei conferințe pentru pace în Ucraina pe 15-16 iunie4Foto© stirileprotv.ro

Elveția confirmă găzduirea unei conferințe pentru pace în Ucraina pe 15-16 iunie

, 10 știri, 18 vizualizări

Guvernul elvețian a confirmat miercuri că va găzdui la jumătatea lunii iunie o conferință la nivel înalt care va dura două zile și va avea drept scop obținerea păcii în Ucraina, deși Rusia a transmis clar până în prezent că nu va participa, considerând că Elveția și-a pierdut statutul de țară neutră, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Elveția anunțase din ianuarie că are în vedere organizarea unei astfel de conferințe, care a fost cerută de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite efectuate în această țară, ce poartă de atunci discuții exploratorii cu statele din UE, cu cele din G7 și cu puteri emergente precum China și India pentru a obține sprijin față de această inițiativă.

„Există în prezent suficient sprijin internațional pentru o conferință la nivel înalt de lansare a procesului de pace”, afirmă miercuri într-o declarație Consiliul Federal (guvernul elvețian). Acesta a mai precizat că reuniunea se va desfășura pe 15 și 16 iunie la hotelul de lux Bürgenstock, ce oferă o panoramă idilică pe coasta unui deal la mai mult de 450 de metri deasupra Lacului celor Patru Cantoane, în apropierea orașului Lucerna.