Avertismentul lui Streinu Cercel: Nu vă mai salutați cu pumnul. Este contraindicat7Foto© antena3.ro

Avertismentul lui Streinu Cercel: Nu vă mai salutați cu pumnul. Este contraindicat

, 19 știri, 51 vizualizări

Nu vă mai salutați cu pumnul, pentru că e contraindicat, deoarece microbii de pe mâna partenerului ajung pe față, spune medicul Adrian Streinu Cercel.

„Suntem într-o situație cât se poate de critică în țară, respectiv în plină pandemie cu SARS-COV2, care dă această boală nenorocită, COVID-19. Dorința mea cât se poate clară e să văd cât mai puțini pacienți. Ca atare, rugămintea mea este să vă feriți cât mai mult să vă contactați între dvs, inclusiv în familie. Există un risc mare în acest moment să vă infectați în familie”, a spus Adrian Streinu Cercel în timpul prezentării candidaților PSD București pentru alegerile parlamentare.

„Avem tendința să facem un gest simplu, să ne salutăm cu pumnul. După părerea mea, este contraindicat, pentru că în momentul în care faceți asta luați de pe mâna pertenerului microbii, iar următoarea mișcare este să îi puneți în palmă, în căușul palmei, iar de aici până la față nu mai e decât un pas. Sfatul meu direct este să schimbați modalitatea de salut. Puteți face așa (mâna dusă la în dreptul inimii – n.r.) sau pur și simplu puteți să dați din cap și obțineți același lucru”, a zis Streinu Cercel.