Gabriela Firea: Nu acceptăm sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare5Foto© realitatea.net

Gabriela Firea: Nu acceptăm sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare

, 5 știri, 48 vizualizări

„NU acceptăm sub nicio formă creșterea vârstei de pensionare, dar nu aceasta este problema aflată în dezbatere, de fapt. Proiectul de lege din Parlament nu se referă la obligația de a munci până la 70 de ani, ci la confiscarea pensiei celor care își doresc să mai muncească după împlinirea vârstei de pensionare. Ceea ce este grav! Nu putem fi de acord cu asa ceva!”, a scris Firea, joi, pe pagina sa de Facebook.

Social-democrata a transmis că PSD „nu poate accepta o astfel de sancțiune aplicată celor care au contribuit la pensie și vor să își continue activitatea”.

„În schimb, interzicerea cumulului pensiei cu salariul trebuie aplicată celor care abuzează de sistem, respectiv cei care se pensionează anticipat și continuă să lucreze la stat, de multe ori cu o pensie specială”, mai spune ministrul Familiei, Gabriela Firea.