
Mașină incendiată intenționat. Focul s-a extins la alte două autoturisme și la fațada unui bloc
O acțiune de tip mafiot s-a petrecut în orașul Codlea, din Brașov. O mașină parcată în fața unui bloc a fost incendiată intenționat, iar foc s-a extins la alte două mașini, dar și la fațada blocului.
Ancheta vizează infracțiunea de distrugere.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări într-un dosar penal, pe care l-au constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, după ce la data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 01.10, au fost sesizați cu privire la faptul că un incendiu ar fi izbucnit la un autoturism, parcat pe stradă din localitate.
(…) În cauză, la acest moment, polițiștii efectuează verificări, în cadrul dosarului penal aflat sub coordonarea procurorului de caz, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, urmând a se stabili cu certitudine condițiile în care bunurile au fost distruse și a se dispune măsurile legale, în consecință”, anunță Poliția Brașov.