Prințul Paul al României a fost prins de oamenii legii într-un resort din Malta26Foto2Video© hotnews.ro

Prințul Paul al României a fost prins de oamenii legii într-un resort din Malta

, 43 știri, 153 vizualizări

Prințul Paul Phillipe al României, unul dintre fugarii celebri de la noi în țară, a fost prins în Malta. Potrivit surselor, era într-un resort, în vacanță, de unde ar fi fost ridicat de polițiști. Era fugit de aproape patru ani din România, unde este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare.

Față de acesta urmează să se deruleze procedurile specifice, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro.

Pe 6 aprilie, reprezentanții Ministerului Justiției au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanța din Franța a respins definitiv predarea acestuia către autoritățile din țara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România.

Instanța din Malta a decis arestarea preventivă a fugarului Paul de România
Alina Gorghiu,
Primele imagini de la retinerea lui Paul de Romania in Malta. Cum a…
Instanța din Malta a decis azi arestarea preventivă a fugarului Paul de România până pe data de 9 mai.
Alina Gorghiu,
“Paul de România”, arestat preventiv după ce a fost prins în Malta.…