Aeroportul Internațional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii4Foto© antena3.ro

Aeroportul Internațional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

, 11 știri, 15 vizualizări

În urma apariției în spațiul public a unor informații care semnalau defecțiuni la sistemul de ventilație din Aeroportul Internațional Henri Coandă și a temperaturilor caniculare din aceste zile, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a controlat acest obiectiv gestionat de Compania Națională de Aeroporturi București.

Verificările au confirmat existența unei temperaturi ambientale peste limita normală, respectiv între 24-31 grade Celsius în zonele terminalelor Plecări și Sosiri, precum și în saloanele din zona internațională Schengen și non-Schengen, spun cei de la ANPC.

Comisarii ANPC au amendat aeroportul cu 10.000 de lei și i-au cerut să remediezei deficiența în termen de 48 de ore.